Liderii motorului economic al Europei ies în forță: Dacă mâine se stinge lumina în Europa, asta nu va opri tancurile rusești. Ce vor să spună
Oficialii de la vârful Germaniei – țara recunoscută drept motorul economic al Europei – au adoptat o atitudine tranșantă cu privire la războiul pe care Rusia l-a generat în țara vecină, Ucraina.
Liderii de la Berlin au decis să se opună interzicerii importurilor de gaze, petrol şi cărbune din Rusia, în condițiile în care Uniunea Europeană apasă pedala de accelerație a sancțiunilor impuse Moscovei, pentru a pedepsi economia rusească, din cauza invaziei asupra Ucrainei.
Cum explică nemții atitudinea pe care o au
Miniştrii germani de finanţe, Christian Lindner, şi de externe, Annalena Baerbock, sunt două voci puternice de la conducerea Germaniei care au decis să se situeze împotriva interzicerii importurilor de gaze, petrol şi cărbune de la ruși.
„Trebuie să fim capabili să menţinem (sancţiunile) în timp (…) Nu foloseşte la nimic dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar pentru câteva zile de energie electrică în Germania şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni”, a explicat şefa diplomaţiei, Annalena Baerbock, la postul ARD.
„Suntem dispuşi să plătim un preţ economic foarte, foarte ridicat”, dar „dacă mâine, în Germania sau în Europa, luminile se sting, asta nu va opri tancurile”.
Cu alte cuvinte, nemții nu prea sunt de părere că sancțiunile impuse Moscovei ar avea capacitatea de a stinge conflictul militar. Iar ceea ce vedem în comportamentul armatei lui Putin tinde să dea dreptate acestei opinii. De ce? Pentru că Occidentul și Statele Unite ale Americii au adoptat deja restricții și sancțiuni destul de dure pentru Rusia care au lovit puternic economia lui Vladimir Putin. Imediat după primul set de sancțiuni, rubla rusească s-a prăbușit cu aproximativ 30 de procente.
De asemenea, numeroase companii multinaționale au ieșit din Rusia și există riscul ca Moscova să fie chiar și exclusă din FMI și să intre în imposibilitate de plată. Cu toate acestea, dar și multe alte efecte negative resimțite la Kremlin, inclusiv asupra oligarhilor ruși, armata lui Putin continuă agresiunile.